SĂ NE ÎMPRIETENIM CU EMOȚIILE NOASTRE

”Furia este necesară.
Fără ea nu triumfă nimic.
Dacă nu ne umple sufletul,
dacă nu ne înfierbântă inima ,
ea trebuie, deci, să ne servească,
nu în calitate de comandant, ci de soldat”

ARISTOTEL

Toate emoțiile sunt ale noastre și normale, fie ele pozitive sau negative, uneori psihologia extrem de pozitivă dăunează. Important este să învățăm să ne numim stările, să le validăm și să le acceptăm, nu trebuie să fugim de ele  sau să le negăm.

Furia are o componentă pozitivă, semnalizează că o limită a noastră a fost încălcată, modalitatea în care o exprimăm trebuie să fie însă adecvată.

Putem fi agresivi, pasivi sau asertivi. Când ești agresiv ții cont doar de punctul tău de vedere, iar celălalt nu contează, a fi pasiv înseamnă că ții cont de sentimentele celuilalt, să nu îi rănești, iar perspectiva personală nu are o mare valoare. A fi asertiv înseamnă să ții cont atât de propriul punct de vedere cât și de al celuilalt.

Uneori exprimarea neadecvată a furiei îi poate răni pe ceilalți, alteori trăirea sentimentului, însă neexprimarea lui ne poate răni, pe termen lung, ajungându-se la boli psihosomatice.

Copiii ne testează limitele, dacă țipând obțin ceva, lucrul acesta va deveni un obicei. De la formatorul meu, am o întrebare când mă întâlnesc cu familiile-Cine este șeful? Uneori este tatăl, alteori mama, iar în alte cazuri copilul.( ierarhia familială fiiind inversată ).

Când un copil este furios, cea mai bună atitudine este conectarea, nu trebuie să porți în acel moment discuții moralizatoare cu el, deoarece se află sub influența creierului inferior, doar când se calmează îi poți comunica consecințele comportamentului său dezadaptativ, ajutându-l să facă conexiuni pentru dezvoltarea creierului superior. Studiile din domeniul neuroștiințelor, arată că lobul frontal, responsabil printre altele cu luarea deciziilor se maturizează, în jurul vârstei de 21 de ani.

Mai mult decât atât, copiii ne simt, nu reacționează la ceea ce le spunem, ci la ceea ce facem. Ar trebui să fim modele, să fim congruenți, autentici, să gândim ceva și acel lucru să îl facem, să simțim ceva și să arătăm acea emoție ( există emoții de nivelul 1 și emoții de nivelul 2). Lucrez mereu cu copiii aicebergul furiei, ce fel de emoții se ascund în spatele furiei ( poate fi gelozie, frustrare, vinovăție, scârbă, desconsiderare, ofensare, dezamăgire,etc ).

Copiii reacționează nu atât la mesajul nostru verbal ci la cel nonverbal la emoția reală din spatele unei emoții de nivelul 2.

În famillile disfuncționale există mesaje ambivalente ( de exemplu în spatele unui te iubesc se află și o critică ), extrem de confuze și bulversante pentru copii ducând la divese psihopatologii.

Daniel J.Siegel și Tina Payne Bryson au o frumoasă metaforă a fluviului bunăstării, în cartea lor Inteligență parentală, aproape mereu când sunt supărați, „barca se află pe malul haosului, al lipsei de control, sau cel al rigidității, un control atât de puternic încât nu lasă loc de flexibilitate sau adaptabilitate”. Autorii declară că singurul lucru care îl ajută pe copil este „conectarea, să se realizeze trecerea de la reactivitate la receptivitate”.

”Nimeni nu poate să ajungă în zori fără să parcurgă drumul nopții.” KHALIL GIBRAN

Psihoterapeut sistemic de familie și cuplu,
Ana Maria Boerescu

Bibliografie:

1. Capcana fericirii, Russ Harris, Editura ASCR, 2020
2. Creierul copilului tău, Daniel Siegel, Tina Payne Bryson, Editura For You, 2014
3. Dansul furiei, Harriet Lerner, Editura Herald, 2018
4. Inteligență parentală, disciplină dincolo de drame și haos emoțional, Daniel Siegel, Tina Payne Bryson, Editura Povești de păpădie, 2016
5. Înțelepciunea furiilor noastre, De la furia care distruge la furia care construiește, Marc Pistrio, Editura Niculescu, 2018.