Viața psihologică a copilului mic

„Magicianul stă pe tronul său și privește omenirea cu îngăduință.
Este în deplinătatea propriilor puteri.
Dacă închide el ochii, lumea va dispărea.
Dacă deschide ochii, va face lumea să reapară.
Dacă înăuntrul său domnește armonia, lumea este armonioasă.
Dacă mânia zdruncină armonia lui interioară, unitatea lumii se face țăndări.
Dacă în el dospește o dorință, rostește silabele magice și obiectul dorit va apărea.
Dorințele lui, gândurile lui, gesturile lui, zgomotele lui dirijează universul”
Selma H. Fraiberg

La începutul carierei, încercam să vorbesc cu părinții în termeni de specialitate, consideram că așa ar trebui să vorbească un profesionist. Cu timpul, am observat că, deseori, aparținătorii copiilor erau bulversați, nu reușeam să mă fac înțeleasă. În prezent mi-am adaptat conversația, aceasta devenind mai accesibilă, apelez uneori la comparații, metafore mai comprehensibile, însă nu am scăpat în totalitate de vechea meteahnă.

Când citești multe cărți despre dezvoltarea copiilor, ajungi să te familiarizezi cu anumite noțiuni, încât ai impresia că toată lumea le cunoaște. O să încerc să enumăr câteva caracteristici ale vieții psihologice a copiilor mici și câteva sfaturi despre cum putem să-i abordăm pe aceștia.

Copiii mici, ca în citatul cu care am început, se cred magicieni, au o gândire specifică acestei perioade, iar părinții rareori cunosc aceste aspecte.

• copiii mici și preșcolari sunt impulsivi – The Harvard Center on the Developing Child compară creierul uman cu un aeroport și setul de abilități cognitive de funcționare executivă ( cum ar fi autocontrolul și flexibilitatea mintală )-cu un sistem sofisticat de trafic aerian care gestionează numeroasele sosiri și plecări ale multor avioane diferite, pe piste diferite.

Funcționarea executivă se dezvoltă până mult după împlinirea vârstei de 20 de ani, ceea ce înseamnă că, cu siguranță, copiii mici pilotează încoace și încolo avioane care se ciocnesc unul de altul, își schimbă destinația fără un anunț prealabil și în esență se află într-o stare de dezorganizare perpetuă. Ocazional, un avion poate să ajungă la destinație, dar adesea reprezintă mai degrabă excepția decât norma. (Hershberg, pg.108).

La copiii în vârstă de 2 ani, autocontrolul și flexibilitatea mintală sunt absente sau de-abia prezente (la cei de 4 ani), ceea ce înseamnă că vom vedea opusul lor respectiv impulsivitatea și rigiditatea. În general părinții pot avea discursuri complexe despre, de exemplu, faptul că cel mic poate mânca un biscuite, după masă, inițial copilul pare a înțelege, apoi când vede pachetul cere imediat unul.

Specialiști recomandă ca părinții să evite întrebările de tipul „de ce”, deoarece în general la această vârstă creierul copiilor este construit în așa fel încât ei acționează înainte să gândească, de asemenea abilitățile lor cognitive, emoționale și de limbaj nu le permite oferirea unor răspunsuri satisfăcătoare la acest tip de întrebări.( Hershberg, pg.112 ).

• copiii mici și preșcolari sunt rigizi. Multe tantrumuri pornesc de la faptul că lucrurile nu sunt exact cum ar trebui să fie în opinia lor. Daniel J Siegel folosește metafora fluviului bunăstării. Imaginează-ți că te afli într-o barcă, plutind în voie pe râul liniștit și idilic. Te simți calm, relaxat și pregătit să faci față oricărui eveniment. Nu înseamnă neapărat că totul este perfect sau ne merge strună. Înseamnă, mai degrabă, că suntem într-o stare mentală integrată-calm, receptiv și echilibrat-în timp ce corpul se simte plin de energie și destins…..

Uneori, totuși, nu reușim să ne păstrăm în cursul fluviului. Virăm prea departe către un mal sau către celălalt. O parte a fluviului reprezintă haosul ( te superi ușor și cele mai mici obstacole îți dau senzația că plutești în derivă) iar cealaltă rigiditatea ( te blochezi în dorința ori așteptarea ca lumea să funcționeze într-un anumit fel și ești incapabil sau nu ești dispus să te adaptezi atunci când nu merge cum vrei tu).

Pentru a îi ajuta pe copii să se îndepăteze de unul din maluri, trebuie să te conectezi, ceea ce, în general, înseamnă să îi asculți și să afișezi foarte multă empatie, atât verbal cât și non verbal.(Siegel, pg.76)

• copiii mici și preșcolari sunt conduși de emoții, nu de logică-Prin definiție, faptul că sunt conduși de emoție înseamnă că trăiesc doar în momentul prezent; spre deosebire de adulți, nu pot să reflecteze asupra trecutului ( și, prin urmare, nici n-o fac) sau să facă planuri ( ori să-și facă griji ) pentru viitor. (  Hershberg, pg.119 )

Îmi place să lucrez cu copiii, deoarece te forțează să fii creativ, să ai mereu ideei sau jocuri noi, deoarece sunt sinceri, implicați în totalitate în activitățile care le plac sau plictisiți de activități rutiniere.

Să încercați să convingeți un copil mic cu emoții intense să accepte o explicație rațională e ca și cum ați discuta din ce în ce mai tare cu cineva care v-a spus că nu vă vorbește limba.

• copiii mici și preșcolarii caută autonomie și control-în timp ce învață despre lumea din jur, copiii se luptă să obțină independența sau autonomia în cadrul ei-și să aibă mai mult control asupra experienței lor de zi cu zi. Pentru că nu se mai mulțumesc să accepte în totalitate și cu naivitate dorințele și nevoile adulților, acum vor să aibă ceva de spus despre cum merg lucrurile. Și adesea nu e suficient; ce vor de fapt este să aibă ultimul cuvânt în legătură cu felul cum merg lucrurile-să fie ei șefii, să dea ordine. (Hershberg, pg.123 )

Deseori ar trebui să evitați o luptă de putere, uneori tacticile de psihologie inversă pot fi eficiente, alteori poate ar fi util să vă păstrați dorințele reale puțin mai ascunse și/sau să le oferiți ocazii să-și exercite un control real.

• copiii mici și preșcolarii sunt egocentrici ( și uneori lipsiți de empatie )-aceasta se referă la tendința de a percepe lumea doar în termenii propriei perspective. Așa cum a fost utilizat termenul de mare psiholog J. Piaget, el nu este un termen peiorativ și nu are nimic de a face cu egoismul, el desemnează mai degrabă inabilitatea înnăscută a copiilor mici de a înțelege că alți oameni pot să vadă lucrurile dintr-un alt punct de vedere. ( Schaffer, pg.174 )

În prezent, se crede că există două tipuri diferite de empatie – emoțională și cognitivă, care au traiectorii de dezvoltare diferite.

 Empatia emoțională se referă la capacitatea de a simți ce simte altcineva, la a avea experiența indirectă a stării emoționale a altei persoane. Studiile au arătat că indicatori ai acestei capacități pot fi observați încă din copilăria timpurie, aceasta apărând la vârsta de 2 ani la majoritatea copiilor mici, așa cum o dovedește manifestarea comportamentelor de ajutorare( oferirea de consolare/sfaturi, încercarea de distragere a atenției ) față de cineva despre care ei percep că suferă.

 Empatia cognitivă e însă puțin diferită și se referă la adoptarea perspectivei celuilalt sau abilitatea de a ne imagina experiența altcuiva. Empatia cognitivă apare mai târziu, de-abia în jurul vârstei de 4-5 ani. ( Hershberg, pg.132 )

De exemplu, un copil mic într-un magazin cu jucării, care plânge după o nouă achiziție, iar mama sa i-a spus nu. Copilul pricepe că mama e exasperată și că se înfurie din ce în ce mai mult, dar e incapabil să înțeleagă exact de ce, pentru că nu e capabil încă să vadă situația prin ochii ei. În același timp, ea își dă seama că el îi percepe exasperarea și nu poate înțelege de ce acest lucru nu-l determină să-și schimbe comportamentul-să nu mai ceară o jucărie sau să se oprească din plâns.

Important este ca părinții să înțeleagă ce poate și ce nu poate să facă copilul la vârste mici și să aibă disponibilitatea atât de a accepta cât și de de a acționa în cadrul acestor parametri.

Relația părinte-copil nu este una echilibrată. Dacă faceți schimbări în modul în care vă comportați sau reacționați, e probabil ca acest lucru să schimbe natura interacțiunilor cu copilul, dar aceste schimbări trebuie să înceapă cu părintele, nu cu cel mic. În interacțiunile umane e important „să fii termostatul nu termometru.” (Hershberg, pg.135 ).

Cartea Rebeccăi Schrag Hershberg, Tantrum oferă multe sfaturi practice, din care am selectat câteva, pentru mai multe informații consulați-o.

Părinții ar trebui să fie capabili să impună limite, deoarece crearea și menținerea unor limite îi ajută pe copii să se simtă în siguranță și iubiți. Ar trebui să fie clari, calmi și conectați. De exemplu, dacă sare în pat, îi putem spune: „Așează-te pe pat, te rog. Știu că poți să faci.” asta mai degrabă decât un mesaj ca o să vezi că o să te rănești, care poate spori dorința copilului de a vă demonstra că greșiți.

Poate fi utilă și stabilirirea unui program zilnic și afișarea într-un loc accesibil, cu fotografii sau imagini, astfel încât copiii să poată vizualiza elementele de rutină importante în timp ce le internalizează.

Ajutați-vă copilul să-și dezvolte fluența emoțională încă de la o vârstă fragedă, discutați despre emoții, folosiți multe materiale educative. De asemenea, acordați atenție sporită educației, reglării emoționale sănătoase prin exemplul dat de voi.

Cereți-vă scuze, demonstrați puterea pe care o au scuzele spunându-i copilului că vă pare rău când vă pierdeți cumpătul.

Lăudați-vă copilul. Lauda ar trebui să fie concretă și specifică, nu o generalitate.

Etichetați și reflectați emoțiile copilului când un tantrum pare iminent. Importantă este numirea emoției pentru a îl ajuta să o identifice ( de asemenea nu există emoții pozitive sau negative, fiecare emoție are rolul său, a nu accepta o emoție sau a o nega este o strategie dezadaptativă ).

Apelați la distragerea atenției. Există multe metode de distragere a atenției. De exemplu, puteți provoca copilul la o întrecere. Uneori mă întrec cu copiii cine merge cel mai încet sau cine găsește cele mai multe obiecte rotunde sau roșii în încăpere.

Fiți creativi, dacă își pierd răbdarea, inventați un cântecel, faceți o rimă.

Folosiți simțul umorului, relaxarea atmosferei poate schimba o situație tensionată.

Provocați-l să facă ceva de unul singur- Caleb: vreau o acadea! Mama: Știu că vrei, dragul meu. Acadelele sunt delicioase. Hei, pariez că nu poți să stai într-un picior de unul singur! (Hershberg, pg. 315 ).

Faceți în așa fel încât copilul să fie ajutorul vostru.În cabinet copiii sunt cei mai fericiți când ne jucăm de-a educatoarea sau profesoara, când facem schimb de roluri și ei mă învață pe mine ceva.

Copiii nu conștientizeză pericolul, interdicția este extrem de necesară, însă pe cât posibil reformulați și evitați folosirea cuvântului nu.

„Când nu mai ești copil, ai murit de mult”-Constantin Brâncuși

 Psihoteraperapeut sistemic de familie și cuplu Ana Maria Boerescu

Bibliografie

1. Anii magici. Cum să înțelegem și să rezolvăm problemele copiilor, Selma H. Fraiberg, Editura Trei, 2009
2. Inteligența parentală. Disciplină dincolo de drame și haos emoțional, Daniel J. Siegel, Tina Payne Bryson, Editura Povești de Păpădie, 2016
3. Introducere în psihologia copilului, H. Rudolh Schaffer, Editura ASCR, 2007
4. Jocuri pentru copii, de la o zi la șase ani, Anne Bacus, Editura Teora, 2018
5. Tantrum, Ghid de supraviețuire, Rebecca Schrag Hershberg, Editura Curtea Veche, 2022
6. Viața emoțională a copilului mic, Alicia F. Lieberman, Editura Univers, 2021