Nu este îndeajuns să ai o minte bună, Scopul principal e să o folosești bine
– Rene Descartes
De când am colaborat cu UNICEF-ul și am început să lucrez cu adolescenții, l-am descoperit pe Daniel Siegel, cel care în cartea sa Vâltoarea minții, vorbește de transformările care au loc în mintea unui adolescent.
În repetate rânduri am recomandat părinților, cu copii de vârste preșcolare, cartea Inteligența parentală de Daniel J Siegel și Tina Payne Bryson .
Consider relevante și clarificatoare informațiile din cărțile Copilul cu mintea deschisă de autorii mai sus menționați.
Autorii vorbesc despre „creierului afirmativ, respectiv cortexul prefontral care are următoarele caracteristici : flexibilitate și adaptabilitate, luarea deciziilor și planificare sănătoasă, reglarea emoțiilor și a corpului, înțelegere personală, empatie și moralitate. Acestea reprezintă comportamentele care rezultă dintr-un cortex prefontral complet format și foarte funcțional și ele reprezintă esența inteligenței sociale și emoționale. Când cortexul prefontral își face treaba, când are loc integrarea, persoana respectivă se simte fericită, conectată și ca acasă, în lumea din care face parte. Integrarea creează tipul de fericire numit de vechii greci eudaimonia, permițând o viață plină de sens, conexiune și echitate. Persoana cu o astfel de integrare privește viața din perspectiva unui creier pozitiv.”( Copilul cu mintea deschisă, pg. 37).
De subliniat și înțeles că cortexul prefontral este în construcție, finalizarea se realizează aproximativ când oamenii ajung la vârsta de 25 de ani. Într-un fel unic, părintele reprezintă pentru copil creierul superior, până când se dezvoltă al lui.
„Pe de altă parte creierul negativ te face să te simți reactiv atunci când interacționezi cu oamenii, ceea ce face aproape imposibil să asculți, să iei decizii bune sau să te conectezi cu compasiune la o altă persoană. Intră în acțiune concentrarea pe supraviețuire și autoapărare, care te fac să te protejezi și să te închizi, când e vorba despre interacțiunea cu lumea și despre învățarea unor noi lecții. Sistemul tău nervos inițiază răspunsul reactiv de luptă-fugă-îngheț-leșin: lupta înseamnă să ripostezi, fuga înseamnă să scapi, înghețarea înseamnă să rămâi temporar imobilizat, iar leșinul înseamnă să te prăbușești și să rămâi complet neajutorat. În orice moment se poate declanșa oricare dintre aceste patru răspunsuri reactive la amenințare, împiedicându-te să fii deschis, să te conectezi la ceilalți și să oferi răspunsuri flexibile” ( Copilul cu mintea deschisă, pg 16 ).
În continuare autorii detaliază anuminte caracteristici ale creierului afirmativ,” respectiv echilibru, reziliență, introspecție și empatie. De exemplu, atunci când observăm că un copil are probleme în gestionarea emoțiilor puternice, îl ajutăm să-și dezvolte abilitatea de echilibru, care constă în a-și regla emoțiile și corpul și în a lua decizii bune, chiar și atunci când este supărat. Sau, de obicei îi este greu să fie perseverent, atunci când se confruntă cu împrejurări dificile, putem lucra cu el să fie mai rezilient. După ce și-a dezvoltat un mai mare echilibru și o reziliență mai puternică, copilul este pregătit să-și dezvolte intuiția necesară pentru a se înțelege cu adevărat pe sine și emoțiile sale, ceea ce înseamnă că poate decide cu adevărat la ce ține și cine vrea să fie. Acesta este nucleul așa numitei busole interne, dezvoltarea unei abilități optime de introspecție. Apoi, ultimul element fundamental al creierului afirmativ este empatia, prin care se folosește de aceste puncte forte și de aceste cunoștințe despre sine ca să se înțeleagă mai bine și să aibă grijă de el însuși și de ceilalți, precum și ca să acționeze în mod etic și moral.”( Copilul cu mintea deschisă, pg 38-39).
ECHILIBRU
„Toți copiii își pierd echilibrul emoțional. Se poate întâmpla mai mult sau mai puțin frecvent, dar este un lucru pur și simplu obișnuit în copilărie să-ți pierzi echilibru interior. Copilăria înseamnă să înveți să simți o gamă largă de tipuri și intesități de emoții, iar acest lucru înseamnă uneori pierderea controlului, deoarece intesitatea emoțiilor copleșește capacitatea de gândire clară” ( Copilul cu mintea deschisă, Caiet de lucru, pg 24 )
„Un creier echilibrat, înseamnă capacitatea de a atinge stabilitatea emoțională și de a regla corpul și creierul. Înseamnă să ne luăm în considerare opțiunile și să luăm decizii bune-adică să fim flexibili. Și înseamnă să fim capabili să revenim destul de repede la stabilitate după momente și emoții dificile, adică baza stăpânirii de sine.Înseamnă să ne menținem controlul asupra minții, emoțiilor și comportamentelor proprii și să gestionăm bine emoțiile și împrejurările dificile. Atunci când, uneori ieșim din fereastra de toleranță, așa cum ne poate împinge viața să facem, vom reveni în cele din urmă la echilibru emoțional” ( Copilul cu mintea deschisă, pg.49 )
Până a obține capacitatea de reglare emoțională, copilul ar trebui să beneficieze de o coreglare din partea părintelui.
Părinții își pot lua o foaie și un pix pentru a nota, sub forma unui grafic, în formă de cerc, în procente.
„Care sunt răspunsurile tale principale la care apelezi atunci când copilul tău manifestă un comportament provenit din creierul negativ (de exemplu o criză de tantrum)?
Apoi , când te uiți la procentele din grafic, cât de des răspunzi într-un mod care să-ți ajute copilul și să calmeze situația? Cât de des reacțiile tale amplifică dereglarea emoțională a copilului? Dacă observi că există loc de mai bine, gândește-te la ce ai putea face ca să schimbi acele dinamici care nu funcționează în cazul tău” ( Copilul cu mintea deschisă, Caiet de lucru, pg.26-27 )
Analogia pe care au folosit-o autorii este cea despre zone, pe care părinții o pot folosi cu copiii. Copilul este întrebat:
- zona verde – știi cum te simți când totul merge bine și tu te descurci? atunci spunem că ești în zona verde.
- zona roșie – dar uneori te superi, poate că te enervezi foarte tare sau te sperii, sau ești agitat. Poate că vrei să țipi sau să plângi. Atunci spunem că ești în zona roșie
- zona albastră -sau poate că, atunci când te superi, te îndepărtezi de toată lumea și vrei să stai în liniște, de unul singur. Poate că îți simți corpul moale ca tăiețeii. Atunci spunem că ești în zona albastră.”
(Copilul cu mintea deschisă, caiet de lucru, pg.56).
Un chestionar aplicat părinților, pentru a ajuta copilul să ajungă la echilibru și autoreglare este următorul: Care este răspunsul tău normal, atunci când copiii tăi sunt supărați? Cât de des reacția ta este un răspuns de tip negativ, care amenință să-i adâncească și mai mult în zona roșie sau albastră, în loc să-i ajute să revină la cea verde?
- Cât de largă este zona verde a copilului meu pentru anumite emoții? Cât de ușor își gestionează disconfortul, frica, furia și dezamăgirea?
- Atunci când copilul meu e copleșit emoțional, are tendința să intre în zona roșie sau albastră? Cum i-ai descrie comportamentul din acele momente?
- Cât de ușor părăsește copilul tău zona verde? De ce fel de emoție sau situație este nevoie ca să-l trimită în zona roșie, haotică, sau în cea albastră, rigidă? Există factori declanșatori tipici care îl conduc pe copil spre dezechilibru (de exemplu foamea sau oboseala)
- Ce fel de abilități sociale/emoționale trebuie să dezvolte copilul ca să gestioneze emoțiile și situațiile pe care le-ai descris anterior și care pot fi greu de gestionat pentru el?
- Cât de mult iese copilul meu din zona verde? Cât de intensă este reacția?
- Cât timp rămâne copilul meu în afara zonei verzi și cât de ușor se întoarce?
- Ce îl ajută pe copilul meu să revină în zona verde?”
(Copilul cu mintea deschisă, Caiet de lucru, pg. 31-33)
Este semnificativ, ca părintele să nu-l învinovățească pe copil, de micile lui scăpări, să urmărească motivațiile din spatele unui comportament problematic și să-i dezvolte abilități de a face față situațiilor frustrante.
Este important ca părintele să îi asigure copilului un program echilibrat, astfel autorii vorbesc despre platoul minții sănătoase, în care să se asigure că există:
- timp de concentrare – când ne concentrăm îndeaproape asupra sarcinilor, orientați spre obiectiv, ne asumăm provocări care creează conexiuni profunde în creier
- timp de joacă – când ne permitem să fim spontani sau creativi, bucurându-ne ludic de experiențe noi, ajutăm la crearea de noi conexiuni în creier
- timp de conectare – când ne conectăm cu alte persoane, de preferință față în față, și când ne facem timp ca să apreciem legătura pe care o avem cu lumea naturală din jurul nostru, activăm și consolidăm circuitele relaționale ale creierului
- timp pentru activități fizice – când ne mișcăm corpul, dacă este posibil din punct de vedere medical, ne întărim creierul în multe feluri
- timp cu noi înșine – când reflectăm în liniște în interior, concentrându-ne asupra senzațiilor, imaginilor, emoțiilor și gândurilor, ajutăm la o mai bună integrare a creierului
- timp de odihnă – când nu suntem concentrați, nu avem un scop anume și ne lăsăm mintea să hoinărească sau, pur și simplu, ne relaxăm, ajutăm creierul să se reîncarce.
- timp pentru somn – atunci când îi oferim creierului odihna de care are nevoie, consolidăm învățarea și ne recuperăm după experiențele zilei” (Copilul cu mintea deschisă, pg.90-91)
REZILIENȚA
Cu cât este mai largă fereastra de toleranță pentru momentele dificile și emoțiile neobișnuite, cu atât mai rezilienți pot fi copiii în fața adversităților, fără să se prăbușească, atunci când lucrurile nu merg așa cum vor ei. Reziliența se referă și la revenirea la viață, la cât de ușor sunt capabili să treacă din zona roșie sau albastră înapoi la zona verde-adică, la cum pot reveni din haos sau rigiditate la armonia din cadrul ferestrei de toleranță.”(Copilul cu mintea deschisă, caiet de lucru, pg. 63).
Părinții ar trebui să-și propună ca obiectiv pe termen scurt echilibrul, iar obiectivul pe termen lung să fie reziliența, respectiv revenirea în zona verde și extinderea zonei verzi.
„Vrem să lărgim fereastra de toleranță pentru gestionarea situațiilor dificile, astfel încât cel mic să fie din ce în ce mai capabil să facă față greutăților și adversității. O zonă verde îngustă îl face pe copil mai predispus la haos sau rigiditate, mai frecvent și mai intens. Obiectivul nu este să scape total de momentele din zona roșie și cea albastră. De fapt, există momente în care este necesar și important să trecem prin ele-în momentele de pericol sau alte situații în care sunt necesare răspunsurile noastre adaptative de supraviețuire la o amenințate reală. „(Copilul cu mintea deschisă, pg. 108).
Reactivitatea blochează reziliența, receptivitatea o susține.
Uneori autorii vorbesc de faptul că părinții trebuie să găsească un echilibru între forțare și amortizare.
„Uneori, copiii noștri au nevoie să-i provocăm să se auto-depășească. Să le scoatem folia protectoare autoimpusă și să le cerem să riște să înfrunte împrejurări și provocări cu care nu sunt obișnuiți. Aceasta este partea de forțare; îi provocăm și le permitem să-și dezvolte reziliența, puterea, tenacitatea și tăria de caracter…atunci când se confruntă cu o provocare prea mare ca să se descurce singuri, îi susținem puternic, aceasta este partea de amortizare. Uneori îi forțăm și le cerem să facă mai mult decât se simt confortabil să facă, alteori le oferim o plasă de siguranță și îi asigurăm că suntem de partea lor, că îi susținem” ( Copilul cu mintea deschisă, pg. 113-114 )
Copilul are nevoie de forțare sau amortizare, întrebări ajutătoare pentru părinți:
- „Care este temperamentul și stadiul de dezvoltare al copilului tău și de ce are nevoie în acest moment? Rămâi atent la experiența internă reală a copilului tău, dezvăluită de semnalele și comunicarea acestuia, nu la ceea ce crezi tu că ar trebui să simtă
- Ai înțeles care este adevărata problemă? Discută cu copilul și clarifică adevărata problemă ( s-ar putea să nu fie ceea ce presupui tu ). Abia apoi poți ajuta la rezolvarea problemei.
- Ce mesaje transmiți cu privire la asumarea riscurilor și la eșec? Ce mesaje explicite și implicite transmiți, legate de asumarea riscurilor, a fi atent, gândirea divergentă, faptul că eșecul este acceptabil,etc?
- De ce abilități are nevoie copilul tău să facă față unui potențial ( și inevitabil ) eșec? Din nou, scopul nu este să-ți protejezi copiii de eșecuri, ci să-i ajuți să-și dezvolte abilități care duc la depășirea adversității. Una dintre cele mai bune lecții de predat copiilor noștri este conceptul, „încă”, aparținând psihologului Carol Dweck. Atunci când copiii spun nu pot să fac asta sau nu sunt pregătit, spune-le să adauge cuvântul încă. Asta stimulează deschiderea spre posibilitate, care oferă o putere extraordinară, deoarece funcționează pornind de la o stare afirmativă a creierului și de la ideea că vor putea să aibă succes, atâta vreme cât sunt dispuși să se pregătească, să participe și să lucreze pentru a obține acel succes.
- Îi oferi copilului tău instrumente ca să-l ajuți să revină în zona verde și s-o extindă?
Un instrument rapid și puternic, este să le ceri să-și pună o mână pe piept, deasupra inimii, și cealaltă pe burtă și să respire încet și adânc.” (Copilul cu mintea deschisă, pg.116,119).
Un instrument extrem de folositor, care aduce multe clarificări, pe care îl utilizez des în terapie, pe care îl aplic atât copilului cât și părintelui, este interogarea socratică-aceasta fiind o modalitate de a încetini și a explora gândurile care te țin blocat în zona roșie sau albastră.
- Acesta este gândul care trebuie pus la îndoială…
- Ce dovezi susțin acest gând? Care sunt dovezile împotriva lui?
- Îmi bazez acest gând pe fapte sau pe sentimente?
- Este posibil să interpretez greșit dovezile? Fac presupuneri?
- Ar putea alte persoane să vadă situația diferit? Cum ar interpreta aceștia dovezile
- Privesc toate dovezile sau doar ceea ce îmi susține gândurile?
- Să fie oare gândurile mele o exagerare a ceea ce este adevărat?
- Am acest gând din obișnuință? Sau îl susțin faptele?
- Mi-a transmis cineva acest gând? Dacă da, este acel cineva o sursă de încredere?
- Gândul meu este un scenariu probabil sau un scenariu de cel mai rău caz?” (Copilul cu mintea deschisă, caiet de lucru, pg 79-81)
INTROSPECȚIA
„Când suntem introspectivi, nu trebuie să rămânem neajutorați în fața emoțiilor și împrejurărilor de viață. Putem să privim ceea ce se întâmplă în peisajul nostru interior și apoi să luăm decizii conștiente, intenționate, mai degrabă decât să urmăm orbește niște impulsuri inconștiente și distructive” (Copilul cu mintea deschisă, Caiet de lucru, pg 79).
„Când vorbim despre a fi atenți la peisajul nostru interior, ne referim la faptul că ne recunoaștem și chiar acceptăm emoțiile pe care le trăim în acel moment, observând în același timp propriile reacții la aceste emoții…Conceptul estențial este acela că ne simțim emoțiile în momentul prezent și ne uităm la noi înșine, cum simțim aceste emoții. Suntem deopotrivă observator și observat, sau cel care trăiește experiența și martor al acestei experiențe. Ca să punem conceptul în termeni pe care îi înțeleg și copiii, suntem jucătorul de pe teren și spectatorul din tribune, în același timp.” (Copilul cu mintea deschisă, pg 141).
PUTEREA STĂ ÎN PAUZĂ.
Fără pauză și fără introspecția care urmează, nu există alegere-totul e reacție
Stimul-reacție imediată-cădere nervoasă
Stimul-pauză-echilibru-decizii sănătoase
Personal, a lua o mică pauză atunci când sunt furioasă, sau nedreptățită, sau mă cert cu cineva, m-a ajutat enorm, m-a ferit de erori cognitive, de interpretări greșite și distorsionate ale realității, de cuvinte pe care apoi să le regret. De asemenea să mă ghidez după valorile mele: bunătate, blândețe, toleranță, compasiune și astfel majoritatea relațiilor pe care le am sunt cararcterizate de armonie și înțelegere.
Să fiu onestă, nu am un autocontrol în 100% din situații, dar ușor mă îndrept spre un procent de 85-90 %, ceea ce din punctul meu de vedere este extrem de acceptabil.
În carte este un citat al unei fetițe, care m-a impresionat extrem de mult:
„Creierele sunt importante. Ele conțin multe emoții, cum ar fi trist, furios, fericit, jucăuș. Mă gândesc la emoții ca la un șir de beculețe. Când sunt fericită, acel șir este aprins. Când prea multe beculețe sunt aprinse în același timp, devin confuză și mă sperii.
Așa mă simt acum, pentru că mă mut. Mă simt tristă și speriată de mutare, dar și puțin entuziasmată.
Dacă simți vreodată că sunt aprinse prea multe becuri în același timp, stai liniștit și respiră adânc. Asta te face să te simți bine” (Copilul cu mintea deschisă, pg 150).
M-am simțit confortabil, când am citit într-o carte că viața este despre durere, se termină o problemă, apare alta. Ar fi de dorit să ne întărim capacitatea de reziliență, de a face față provocărilor în mod activ și să nu uităm ,să ne bucurăm de parfumul florilor sau al unui apus de soare.
„Carol Dweck vorbește despre o mentalitate evolutivă versus o mentalitate fixă. Când apar greutăți, avem mentalitatea că putem crește din efort și experiență. Această stare de spirit ne oferă introspecția despre cum să abordăm provocările cu entuziasm și curaj-trăsături caracteristice pe care lucrările unui alt cercetător, Angela Duckworth, au arătat că le dau copiilor capacitatea de a stărui în fața provocărilor. În schimb, o mentalitate fixă este cea în care credem că situațiile dificile ne dezvăluie slăbiciunile. Credem că abilitățile noastre înnăscute nu pot fi schimbate cu efort și, prin urmare avem tendința să evităm provocările în viitor. Credem că trebuie să reușim întotdeauna, că viața trebuie să fie ușoară.” (Copilul cu mintea deschisă, pg. 153)
De exemplu, îl întrebăm pe copii: ce luptă preferi? vrei să te antrenezi mult să fii performant la un sport sau să te distrezi și să nu ai rezultate? etc.
Mi-a plăcut mult metafora dintr-un film, roata se învărte, astăzi ești sus, mâine ești jos. Ca în tradițiile budiste, nu am un ego foarte mare, însă îmi știu reala valoare. Dar se întâmplă, atunci când mă simt foarte încrezătoare și sigură de reușitele mele, să mai am parte de câte o palmă: „Hei Ana, ești doar un fir de nisip!”, ceea ce mă aduce cu picioarele pe pământ. Întotdeauna le spun copiilor că fără multă muncă, fără disciplină nu poți fi performant în niciun domeniu. Este ca atunci când construiești o casă, dacă vrei să fie trainică și rezistentă, pui cărămidă cu cărămidă, pe o fundație solidă.
EMPATIA
„Când părinții își pot combina empatia cu introspecția despre care am discutat în capitolul anterior, mindsight-ul rezultat le va da voie să fie mai răbdători și mai receptivi, mai înțelegători și mai conștienți, ceea ce le va permite să se bucure de relații mai profunde și mai pline de sens, fiind mai fericiți în general„ (Copilul cu mintea deschisă, Caiet de lucru, pg 114).
De obicei cei mai sensibili, sunt în general mai empatici. Nu o să uit niciodată când un profesor de la facultate a spus, că majoritatea studenților de la psihologie trebuie să-și rezolve complexul salvatorului (vor să-i salveze pe ceilalți, când de fapt ei au nevoie să fie salvați).
Există mai multe forme de empatie, însă autorii vorbesc despre diamantul empatiei:
- „adoptarea perspectivei – să vezi lumea prin ochii altuia
- rezonanță emoțională – să simți emoțiile altuia
- empatie cognitivă – să pricepi sau să înțelegi la nivel intelectual experiența generală a altuia
- empatie plină de compasiune – să simți suferința altuia și să dorești să o micșorezi
- bucurie empatică – experiența de a fi încântat de fericirea, realizările și bunăstarea altuia.” (Copilul cu mintea deschisă, pg 178)
La începutul carierei, mi-a fost mai greu, deoarece nu puneam limite foarte clare și în general rezonam destul de mult cu copiii sau suferința lor, încă am dificultăți în a lucra cu pacienții cu dizabilități, deoarece am tendința, cum a spus și formatorul meu, de a mă implica excesiv de mult în procesul terapeutic. Cu timpul, am învățat să mă detașez, să-i accept necondiționat pe ceilalți, să le pun în valoare calitățile și să nu îi forțez peste potențialul lor.
Empatia poate fi modelată, copiii învață mai mult din felul în care se comportă părinții, imitându-le comportamentul și nu cuvintele pe care aceștia le rostesc.
„Pentru părinți, util ar fi următorul exercițiu notând felurile în care sunt un model de empatie pentru copiii lor: ( cum vorbești cu persoanele care te ajută sau îți oferă un serviciu, cât timp petreci în serviciul comunității, cum îți tratezi partenerul sau prietenii, cum îți exprimi interesul față de cei din jur, etc). Cum le arăți copiilor tăi că empatia contează pentru tine?
- cum discuți cu copiii tăi despre ideea de empatie: îi întrebi cum se simt ceilalți, vorbiți despre reacțiile personajelor de la telezivor sau dintr-o carte, discutați împreună despre evenimentele actuale și cum îi afectează acestea pe oameni, atât la nivel local, cât și global etc?
- cum crezi că te văd copiii tăi, în privința modului în care îți arăți compasiunea față de alții?
- ce ai dori să îmbunătățești, dacă e cazul, în exprimarea zilnică a empatiei și compasiunii-fie față de tine însuți, fie față de ceilalți?” (Copilul cu minte deschisă, Caiet de lucru, pg.122).
Autorii ne oferă câteva modalități prin care părinții pot contribui la dezvoltarea empatiei copiilor lor:
- „atrage atenția asupra emoțiilor și motivațiilor personajelor sau asupra experiențelor interioare, obiectivelor, sentimentelor personajelor ( atunci când citiți sau urmăriți împreună filme ori vă uitați la televizor )
- încurajează discuțiile despre sentimente
- faceți presupuneri împreună despre motivele pentru care cineva a reacționat într-un anumit fel ( atât în viața reală, cât și prin intermediul mass-media )
- evidențiază indicii nonverbali și expresiile faciale care te ajută să înțelegi ce simt ceilalți
- organizează întâlniri de familie, în care să priviți situațiile din perspectiva celorlalți membrii ai familiei
- ascultă cu atenție opiniile copilului tău și încurajează-l să asculte și el cu atenție opiniile celorlalți
- întreabă-l pe copil despre prietenii și colegii săi și roagă-l să fie curios cu privire la motivele sau nevoile acestora
- discutați dileme etice, cum ar fi probleme mondiale, dar și conflicte personale din viața lui
- implică-ți copiii în acțiuni de caritate sau în proiecte comunitare
- invită-ți copiii să participe la treburile casnice și explică-le că toți membrii familiei lucrează împreună ca să se ajute unii pe alții-ideea că unde sunt mulți, puterea crește
- ajută-i să vadă legătura dintre acțiunile lor și reacțiile celorlalți, că atunci când ajută pe cineva ( cum ar fi, să deschidă ușa pentru cineva care împinge un cărucior, sau să ajute cu căratul sacoșelor), dau dovadă de bunătate, ceea ce-i ajută și îi face să aibă o zi mai bună.” (Copilul cu mintea deschisă, Caiet de lucru, pg. 123).
Întotdeauna le spun copiilor sau adolescenților, că nu trebuie să se compare cu ceilalți, pentru unii viața este mai ușoară, pentru alții este mai grea, dar noi să fim varianta noastră cea mai bună, să fim astăzi un pic mai mult decât am fost ieri, nu perfecți ci un tot integrat, un cerc, ying și yang, să ne valorizăm calitățile, să ne acceptăm defectele, să arătăm bunătate și compasiune în primul rând față de noi și apoi față de ceilalți.
„Scopul educației este acela de a schimba o minte goală cu una deschisă” – Malcolm Forbes
Boerescu Ana Maria-psihoterapeut sistemic de familie și cuplu
Bibliografie
- Copilul cu mintea deschisă: cum cultivăm reziliența, curiozitatea și sensul în viață, Daniel J Siegel și Tina Payne Bryson, Editura Pagina de Psihologie, 2025
- Copilul cu mintea deschisă, Caiet de lucru, Daniel J Siegel și Tina Payne Bryson, Editura Pagina de Psihologie, 2025
- Inteligența parentală, disciplină dincolo de drame și haos emoțional, Daniel J Siegel și Tina Payne Bryson, Editura Povești de Păpădie, 2016
- Creierul copilului tău, Daniel J Siegel și Tina Payne Bryson, Editura For You, 2014
- Parentaj sensibil și inteligent. Să ne înțelegem pe noi înșine pentru a crește copii fericiți, Editura Herald, 2017
