Viaţa de familie este prima şcoală a emoţiilor
– Daniel Goleman
Atașamentul este un concept atât de important în psihologie, încât aproape că nu deschizi o carte din domeniu fără ca acesta să fie menționat.
Acest articol o să conțină câteva informații generale despre fiecare stil de atașament, pentru mai multe detalii, vă rog să consultați bibliografia.
Trebuie să fiți răbdători fiindcă este un concept complex, iar articolul o să fie lung, sper că nu și plictisitor.
O să încep cu o mică povestire, care exprimă metaforic acest concept:
„A fost odată un șoarece, pe care mai târziu vom ajunge să-l cunoaștem sub numele de atașat securizant, care, atunci când apăsa butonul mașinii sale de brânză, scotea brânză. De fiecare dată când avea nevoie de brânză, șoarecele putea apăsa pe buton și de fiecare dată ieșea brânză. Atunci când șoarecele nu avea nevoie de brânză, nu apăsa butonul și, prin urmare, nu ieșea brânză. Era complet previzibil și asta însemna că șoarecele putea să-și vadă de treburile sale de șoarece pe parcursul zilei, știind că va avea mâncare disponibilă atunci când îi va fi foame.
Al doilea șoarece a avut o experiență diferită. Atunci când acest șoarece avea nevoie de brânză, apăsa butonul, iar brânza putea să iasă. Alteori apăsa butonul, dar nu ieșea nimic. Uneori, chiar dacă șoarecele nu apăsa butonul, ieșea brânză, dar alteori, când nu apăsa butonul, nu se întâmpla nimic. Faptul că aparatul distribuia sau nu brânză era aleatoriu, iar acest șoarece nu putea controla dacă va primi sau nu mâncarea de care avea nevoie. Șoarecele nu avea de ales decât să rămână aproape de aparat și să continue să apese pe buton, acumulând brânză de fiecare dată când aceasta era distribuită, pentru a se asigura în vederea unor perioade de criză, în care aparatul nu ar fi putut livra. Șoarecele nu își putea vedea de viața sa pentru că trebuia să continue să atingă aparatul pentru sursa sa nesigură de hrană. Acest șoarece se numește atașat ambivalent și sub presiune, mai târziu în viață, poate deveni un partener plin de nevoi, pasiv sau dependent.
Al treilea șoarece a învățat că, indiferent ce făcea, mașina de brânză nu dădea rezultate. Dacă apăsa butonul, nu se întâmpla nimic, iar dacă lăsa butonul în pace, tot nu se întâmpla nimic. Pur și simplu nu exista apovizionare; mașina de brânză era fie goală, fie nefuncțională. Șoarecele a trebuit să accepte lipsa hranei și să găsească o modalitate de a trăi fără ea. Așa că a făcut singurul lucru pe care îl putea face și a oprit complet senzația de foame.Acest șoarece a păstrat o distanță sigură față de mașina de brânză originală și față de oricare alta pe care ar fi putut să o întâlnească în călătoriile sale, deoarece apropierea de mașinile de brânză readucea la suprafață sentimentul dureros de nevoie și aceasta devenea prea greu de suportat. Este mai sigur să întorci spatele brânzei și să uiți că a existat vreodată, poate găsești a altă substanță sau o altă nevoie de satisfăcut. Acest șoarece se numește evitant atașat. […]
Al patrulea șoarece, nefericitul atașat dezorganizat. Acesta era un șoarece care se temea de mașina de făcut brânză; nu numai că nu era de încredere sau disponibilă, dar această mașină era și periculoasă și putea emite șocuri dureroase dacă șoarecele punea greșit vreo lăbuță (și chiar și atunci când nu greșea). Acesta este individul care a crescut cu teamă de atașament și care ar putea manifesta oricare sau toate comportamentele celorlalte stiluri de atașament nesecurizant, păstrând un ochi atent, dar neîncrezător asupra unei mașinării de brânză care ar putea sufla cald și rece.” (Emma Reed Turrell, pg. 189-191)
Există 4 tipuri de stiluri de atașament, ele se stabilesc în funcție de modul de raportare al părinților la copil:
Atașamentul securizant – „psihanalistul Wilfrid Bion a propus faptul că mama suportivă conține mental experiența emoțională căreia copilul nu-i poate face față singur, dar reușește să o evoce ea. Acest tip de conținere necesită ca mama să suporte, să proceseze și să prezinte din nou copilului într-o formă tolerabilă ceea ce a fost anterior experiența emoțională intolerabilă a copilului […]
Părinții care reușesc să conțină emoțiile de nestăpânit ale copilului cu răspunsuri care transmit empatie, capacitatea de a face față și aprecierea față de atitudinea intențională a copilului sunt implicați într-un proces de reglare afectivă interactivă. Prin acest proces, ei reîntăresc încrederea copilului în relația de atașament văzută ca un sanctuar sigur și ca o bază de siguranță. Recunoscând atitudinea intențională a copilului, acești părinți (care mentalizează) furnizează cărămizile pentru ceea ce va deveni capacitatea de mentalizare a copilului. Observați aici sinergia dintre reglarea afectivă, atașamentul securizant și mentalizare” (David J. Wallin, pg. 72-73)
Atașament evitant – „copiii clasificați drept evitanți aveau un istoric de respingeri din partea propriilor părinți, astfel că își dezvoltaseră convingerea că o comunicare a nevoilor lor nu avea să influențeze nicicum răspunsul îngrijitorului. Adoptarea comportamentelor evitante – nu plângeau sau nu își exprimau fățiș nevoile – era o încercare de a deveni mai acceptați de către îngrijitorii lor și de a-și satisface măcar una dintre nevoi: aceea de a fi suficient de aproape din punct de vedere fizic de părinții lor pentru a avea parte de o oarecare protecție, dar totodată suficienți de depărtați pentru a evita să fie certați și respinși. Mai mult decât atât, aceste comportamente evitante îl ajutau pe copil să mențină suficient control de sine, așa încât să nu fie copleșit de emoții și să ajungă astfel în postura de a nu ști cum să le gestioneze pe cont propriu” (Dr. Judy Ho, pg 147)
Atașamentul ambivalent, în unele cărți apare drept atașament anxios – „părinții unor astfel de copii pot fi preocupați și atenți în mare parte, ca alteori să fie indisponibili emoțional, critici sau mult prea absorbiți de propriile probleme. E posibil să răspundă cu întârziere la nevoile copilului lor sau să devină ei înșiși prea preocupați în timp ce se îngrijesc de nevoile acestuia. Atunci când părinții sunt disponibili într-o zi și indisponibili în următoarea, acest lucru îl poate face pe copil să resimtă o senzație puternică de pericol și de teamă, pe măsură ce încearcă să se adapteze la aceste inconsecvențe. E posibil ca acesta din urmă să ajungă confuz, căci nu înțelege ce înseamnă purtarea părinților și nici nu reușește să descifreze ce comportament ar trebui să adopte pentru a primi un răspuns pozitiv din partea lor” (Dr. Judy Ho, pg 223)
Atașamentul dezorganizat – „copilul e posibil să fi fost neglijat sau în cea mai mare parte ignorat de către îngrijitorii săi sau e posibil ca îngrijitorii să nu fi protejat copilul de circumstanțele care l-au făcut să se teamă de siguranța lui fizică și emoțională […] în perioadele dificile, sunt șanse ca copilul să fi fost expuns la un răspuns negativ din partea părinților săi, de exemplu, plâsetele bebelușului au fost ignorate sau întâmpinate cu furie, cu țipete sau cu exasperare. În unele instanțe, trauma a fost provocată copilului de către îngrijitorii înșiși, fie sub forma unui abuz fizic, emoțional sau sexual, fie sub forma unei neglijări extreme” (Dr. Judy Ho, pg 297).
Uneori vin la terapie copii cu vârste de până în 2 ani, însoțiți de mamele lor. Deseori lucrez la consolidarea legăturii de atașament securizant, prin diverse jocuri specifice vârstei. Un prognostic bun este când relația dintre mamă și copil este mai puternică și când mama devine mai disponibilă emoțional și învață să oglindească afectele copilului într-o manieră contingentă și marcantă.
Dintre toate cărțile pe tema atașamentului, de departe cea mai interesantă, accesibilă pentru nespecialiști și cu multe exerciții este cartea „Regulile atașamentului”, Dr Judy Ho.
Conform descrierii autoarei, o să discutăm despre cele 4 tipuri de stiluri de atașament.
Atașamentul securizat - Exploratorul Conectat
Cei cu atașament securizant au următoarele modele de lucru:
- cred în mine și mă plac
- pot face față oricăror lucruri
- pot produce rezultate pozitive
- pot fi independent și totodată să mă bazez și pe sprijinul altora
Ce lucruri stimulează atașamentul securizant la copii:
- Oferă copilului tău alinare (fizică și sau emoțională) atunci când are nevoie de tine.
- Fă-l să se simtă în siguranță, reasigurându-l verbal și dând dovadă de constanță în ce privește acțiunile tale
- Întreabă-ți copilul de ce anume are nevoie de la tine și învață-l să-și comunice limpede nevoile
- Dă-i voie să-și afirme independența și să exploreze, dar impune și limite, explicându-i totodată motivul pentru care există aceste reguli: ca să-l protejeze.
- Ajută-l să-și înțeleagă emoțiile și permite-i să și le exprime. Nu respinge emoțiile negative și nu le invalida. Oferă-i același spațiu de discuție atât pentru emoțiile pozitive, cât și pentru cele negative
- Oferă-i sprijin și încurajări, felicitându-l pentru și celebrându-i micile realizări. Atunci când face greșeli, spune-i că asta face parte din viață, însă folosește-te de prilej pentru a-l întreba ce a învățat din greșeala lui și ce anume ar putea face diferit data viitoare.
- Fii empatic față de ceilalți. Arată-le cât de importante sunt acțiunile prosociale, ca de exemplu întrajutorarea, cooperarea, împărtășirea cu ceilalți, alinarea și donarea. Explică-i copilului tău de ce este important să ținem seama de emoțiile și nevoile celor de lângă noi și cere-i să-și asume responsabilități potrivite vârstei.
- Atunci când te superi pe el pentru ceva ce a făcut, asigură-te că asociezi dezamăgirea ta și orice consecință și/sau pedeapsă cu purtarea lui, iar nu cu cine este ca individ.”
Un exercițiu la acest stil ar fi cel al Meditației Bunătății Iubitoare.
De când am început să meditez și să fiu preocupată de mindfulness, exista un tip de meditație pe care îmi doream să îl practic, însă abia anul acesta mi-am făcut timp, se numește meditația bunătății iubitoare, există mai multe fraze, eu le-am ales pe acestea, din cartea Compasiunii de Sine, a autoarei Kristin Neff:
„Practica presupune repetarea în tăcere a unor afirmații care invocă sentimente de bunăvoință, vizând diferite ținte. În mod tradițional, afirmațiile sunt orientate mai întâi către sine, iar obiectivul este să trăim la nivel personal bunătatea plină de iubire care e generată. Se folosesc diferite versiuni ale acestor afirmații, iar una dintre ele este următoarea:
Fie să fiu în siguranță, fie să fiu liniștit, fie să fiu sănătos, fie să trăiesc cu ușurință.
Afirmațiile sunt orientate către un mentor/binefăcător, către familie, prieteni dragi, către o persoană neutră, către o persoană dificilă, colegi, comunitate, către toate ființele conștiente” (Kristin Neff, pg. 252-253)
Atașamentul Evitant - Înverșunat de Independent
Declarațiile despre sine pot suna astfel:
- sunt bun doar dacă realizez ceva
- trebuie să dețin controlul tot timpul
- îi țin pe ceilalți la distanță
- când lucrurile se înrăutățesc, mă descur singur cu ele.
Sunt mai multe exerciții pe care autoarea Dr. Judy Ho le prezintă în cartea sa, însă eu l-am ales pe cel care rezonează cel mai mult cu preocupările mele, respectiv Față în față cu Umbra.
Din fericire am avut profesori foarte buni în facultate, care ne-au familiarizat cu conceptul de umbră, am participat chiar și la un workshop cu tema „integrarea umbrei”.
Un exercițiu extrem de bun, a fost următorul: Gândește-te la o persoană pe care o urăști. Ce trăsături detești cel mai mult la ea? Aceste trăsături le ai și tu, sunt în umbra ta. Se aplică mecanismul proiecției. La celălat există aceste trăsături, ca un cui, pe care tu proiectezi un tablou, anumite defecte pe care nu le conștientizezi.
Pentru a fi unitari, integrați, maturi, trebuie să ne cunoaște atât calitățile, cât și defectele și chiar mai mult, să ne acceptăm propriile defecte.
„Uneori trăsăturile care ne enervează cel mai mult la alții fac parte din umbra noastră” (Dr. Judy Ho, pg.194)
- Descoperă-ți umbra și adu-o la lumină:
În legătură cu persoana care te irită sau te supără, pune-ți următoarele întrebări:
- De ce mă deranjează atât de tare comportamentul persoanei respective?
- Persoana respectivă îmi stârnește amintiri neplăcute sau gânduri și/sau emoții negative? Dacă da, care sunt acele amintiri, gânduri sau emoții care sunt stârnite când interacționez cu persoana respectivă?
- Această persoană are anumite trăsături de caracter care-mi amintesc de părți din mine mai puțin plăcute? De ce nu-mi plac aceste părți la mine și la alții?
- Ce se va întâmpla dacă le voi dezvălui celorlalți aceste trăsături de caracter?
- Oferă-i umbrei tale puțină dragoste
- Împarte lumina reflectoarelor cu umbra ta. Carl Jung a afirmat: „A confrunta o persoană cu umbra sa înseamnă a-i arăta propria lumină”.
Poate fi greu la început, dar găsește modalități prin care îi permiți umbrei tale să iasă la joacă (dr. Judy Ho, pg. 196-198)
Atașamentul Anxios - Războinicul Îngrijorat
Afirmațiile despre sine sună de obicei cam așa:
- nu am la fel de multă valoare ca alții
- trebuie să îi salvez pe toți
- mi-e teamă să fiu pe cont propriu
- trebuie să analizez totul
Un exercițiu pe care îl propune autoarea Dr Judy Ho, ar fi Ikigai. În japoneză „iki” înseamnă viață, iar „gai” valoare. Ikigai poate fi înțeles ca „motivul de a fi”. Să-ți cunoști ikigaiul este ceea ce te face în fiecare dimineață să te dai jos din pat cu entuziasm, cu bucurie în suflet și să-ți trăiești cea mai bună viață.
- ce îți place? (pasiunile tale)
- la ce ești bun? (aptitudinile tale)
- ce prețuiești? (valorile tale)
- ce nevoi ai?
- trăsăturile tale pozitive?
- ce nu îți place?
- ce îi ajută pe alții?
Fă-ți timp să-ți recunoști în fiecare zi nevoile cele mai stringente și ocupă-te cel puțin de una dintre ele.
Gândește-te cum poți continua să-ți dezvolți și să-ți sporești calitățile.
Fă în fiecare zi cel puțin una din activitățile din lista cu ce îți place.
Cum îți poți folosi una dintre aptitudini în folosul unui scop mai important sau pentru a aduce bucurie unei alte persoane?
Cum îți poți onora astăzi valorile cele mai importante?
Cum te poți folosi de elementele din lista cu „Ce nu îți place” pentru a stabili limite mai sănătoase cu aceia care cer prea mult de la tine?
Cum poți continua să-i ajuți pe alții fără să sacrifici pasiunile sau valorile tale? (Dr. Judy Ho, pg. 251-254)
Atașamentul dezorganizat - Specialiștii în supraveghere
Aceștia au următoarele modele de lucru:
- te urăsc, nu mă părăsi
- merit să sufăr
- nu-mi pot controla emoțiile
- viața mea este un haos constant
În formarea de psihoterapie am fost intersată de emoții, în prezent am liste cu diferite emoții, în practică mă concentez mult pe lucrul cu diferite emoții, de asemenea importante sunt și nevoile, de aceea aleg exercițiul Identificarea și satisfacerea nevoilor tale emoționale:
„Există o listă de nevoi:
- nevoi de protecție: siguranță fizică, să poți să te exprimi sincer, să fii acceptat așa cum ești, să fii încrezător, să deții controlul, să simți că cineva are nevoie de tine, să te simți protejat, să te simți liniștit, să te simți demn, să fii apreciat/prețuit de cineva, să te simți ascultat și înțeles, să te simți susținut din punct de vedere emoțional, să fii respectat, să realizezi ceva, să te simți capabil și competent, să te conectezi cu cineva, să te conectezi la o comunitate;
- nevoi de dezvoltare personală: să fii admirat, să fii dorit, să reușești să faci ceva dificil, să fii creativ, să faci ceva care să te ajute să te dezvolți pe plan emoțional, intelectual, să faci ceva interesant, să faci ceva de unul singur, să faci ceva nou, să contribui la un bine mai mare, să simți că ai un scop, să te simți mândru, să te simți prețuit, să fii optimist, să fii împlinit, să simți că ai putere, să simți că ești de ajutor cuiva, să deții cunoștințe, să fii recunoscut, să ai succes, să te simți important.
În fiecare dimineață, începe o scurtă intrare în jurnal cu data din ziua respectivă, urmată de cuvintele: nevoia principală de astăzi. Reflectă asupra nevoii celei mai importante […] Apoi scrie o modalitate prin care ai putea să-ți satisfaci nevoia în aceeași zi (fie de unul singur, fie cu ajutorul altcuiva)” (dr. Judy Ho, pg. 339-342).
Vestea bună este că și cei cu atașamente nesecurizante pot ajunge la un echilibru cu puțin efort și muncă în plan personal.
„Dacă vrei să schimbi lumea, du-te acasă și iubește-ți familia” – Maica Tereza
Cum poți continua să-i ajuți pe alții fără să sacrifici pasiunile sau valorile tale? (Dr. Judy Ho, pg. 251-254)
Psihoterapeut sistemic de familie și cuplu, Boerescu Ana Maria
Bibliografie:
- Atașamentul în psihoterapie, David J. Wallin, Editura Trei, 2014
- Compasiunea de Sine, Kristin Neff, Editura Curtea Veche Publishing, 2024
- Descoperă și depășește petele oarbe care te țin pe loc, Emma Reed Turrell, Editura Trei, 2025
- Regulile atașamentului, Dr. Judy Ho, Editura Curtea Veche Publishing, 2025
- Stilurile de atașament, Editura ASCR, 2018
